Skip to main content

4 organizații din Bihor au aplicat pentru programul Bine 360 de grade

4 organizații au aplicat și sunt eligibile pentru a obține finanțare în noul program „Bine 360 de grade” menit să contribuie la dezvoltarea capacității lor de a sprijini refugiați. La nivel național au aplicat 35 de organizații, 4 fiind din Oradea.

Le spunem felicitări aplicanților din județul nostru: Asociatia Filantropia Oradea, Fundația Șinca, ARDT Oradea – Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului, Banca Pentru Alimente Oradea.

Avem aplicațiile, acum să înceapă evaluarea și selecția celor a căror dezvoltare organizațională va fi susținută prin programul „Bine 360 de grade” finanțat de People in Need , coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR și implementat la nivel local de către noi. Jurizarea se va face la nivel național de către 5 colegi din rețeaua de Fundații Comunitare.

Pe 11 noiembrie vom afla care sunt organizațiile care vor fi parte din programul „Bine 360 de grade” și vor obține finanțare pentru dezvoltarea lor, suport organizatoric și psiho-emoțional. Programul contribuie la dezvoltarea unor echipe puternice și capabile să susțină refugiații pe termen lung.


Beatrice Bungo

Beatrice este manager de proiect la Fundația Comunitară Oradea și om de bine.