Skip to main content

Am crescut comunități de bine prin Bursa Talentelor, ediția X

By Beatrice Bungo
| ,
| ,

La Fundația Comunitară Oradea creștem comunități alături de alte ONG-uri. Am reușit prin Bursa Talentelor, ediția X să identificăm proiecte de bine și oameni determinați să ofere soluții. În ediția a X-a a programului nostru Bursa Talentelor am lucrat cu tineri îndrăzneți, cu ONG-uri din mediul rural, cadre didactice și cu echipe la început de drum. La finele anului 2023 lansam apelul de finanțare. 5 echipe ne-au convins atunci că merită să le susținem în implementarea proiectelor propuse. Viața culturală a ajuns în rural, un nou ONG a fost înființat și oferă servicii de muzicoterapie persoanelor cu dizabilități, tineri liceeni au promovat psihologia sportivă, iar cadre didactice au creat un mediu pentru copiii și tinerii cu dizabilități intelectuale unde aceștia reușesc să devină tot mai puțin dependenți de cei din jurul lor. 

Festivalul Zilelor Colorate a oferit acces la cultură și creativitate membrilor comunității din Suplacu de Barcău. Festivalul a reușit să creeze conexiuni între generații. Asociațiația Zile Colorate a fost echipa care a organizat un festival de 3 zile pentru comunitatea din Suplacu de Barcău. Cu ajutorul finanțării obținute de la FCO, Asociația a reușit să construiască un amfiteatru în aer liber, oferind astfel un mediu propice pentru desfășurarea activităților culturale pentru membrii comunității din Suplacu de Barcău. Au avut loc ateliere gratuite pentru copii și spectacole de teatru pentru copii, adolescenți, părinți, dar și bunici. De Festivalul Zilelor Colorate s-au bucurat peste 160 de oameni de toate vârstele din comuna comuna Suplacu de Barcău, dar și din satele învecinate. Finanțarea acordată proiectului: 17.510 Lei

Teatrul vine la tine a fost proiectul Asociației Culturale Teatrul de Copii prin care arta teatrală a ajuns în mediul rural. Publicul țintă al acestor spectacole a fost reprezentat de seniorii din mediul rural și de adolescenții care nu au acces la activități culturale în proximitatea lor. 5 spectacole de teatru au fost jucate în Holod, Gepiu, Tinca, Tulca și în Vadu Crișului din județul Bihor. 680 de oameni s-au bucurat de aceste spectacole. Cultura a ajuns la generații de adulți cu vârsta cuprinsă între 35 și 85 de ani, în timp ce adolescenți între 11 și 18 ani au văzut pentru prima dată un spectacol de teatru. Finanțarea acordată proiectului: 19.762 Lei

Dincolo de fizic a fost un proiect dedicat tinerilor și implementat de un grup de inițiativă format din 2 tineri liceeni. Proiectul a scos în evidență importanța echilibrului între sănătatea fizică și mentală în sport. Prin activitățile organizate, tinerii participanții au învățat să depășească provocări fizice și psihice, dezvoltând reziliență și cooperare în echipă. Proiectul a promovat înțelegerea aspectelor psihologice și mentale importante pentru un sportiv amator sau profesionist. Peste 200 de beneficiari cu vârsta cuprinsă între 8 și 30 de ani au participat la crosuri, la activități sportive părinte-copil, la meciuri de fotbal, workshopuri cu personalități sportive, sesiuni de mindfulness organizate în cadrul proiectului finanțat prin Bursa Talentelor. Finanțarea acordată proiectului: 14.365 Lei

Casa de la Școală a fost proiectul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 din Oradea. Echipa de proiect a reușit să creeze o mini-garsonieră care imită spațiile dintr-o casă și care a facilitat organizarea de ateliere gospodărești care i-au învățat pe copiii cu CES să se adapteze mediului în care trăiesc. Cu ajutorul acestor activități, copiii dobândesc deprinderi utile în viața de zi cu zi, care îi vor ajute la maturitate. Casa de la Școală s-a adresat unui număr de peste 140 de copii și elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Oradea, precum și altor copii și elevi cu dizabilități intelectuale grave, severe și/sau asociate, moderate sau ușoare din Oradea. Finanțarea acordată proiectului: 19.125 Lei

Asociația CoMusica a creat o lume în care muzica unește comunitatea persoanelor cu dizabilități, iar dedicarea echipei de proiect scoate în evidență efectele benefice ale muzicoterapiei. Prin muzică creăm comunitate a presupus, în primă fază, înființarea unui nou ONG. FCO a oferit mentorare Asociației aflate la început de drum. A urmat apoi etapa de implementare a proiectului de muzicoterapie. CoMusica a organizat terapii gratuite prin muzică persoanelor cu dizabilități precum cele cu sindrom down, autism sau scleroză multiplă. Peste 40 s-au bucurat de terapia prin muzică oferită de Asociația CoMusica. Activitățile de muzicoterapie au facilitat comunicarea în rândul beneficiarilor și au contribuit la creșterea calității vieții lor sociale. Finanțarea acordată proiectului: 17.450 Lei

Bursa Talentelor este programul prin care susținem dezvoltarea de proiecte cu impact în comunitatea din Oradea, din județul Bihor. Cum? Oferim sprijin financiar și mentorare în implementarea unor idei care aduc o îmbunătățire a calității vieții locuitorilor din județul Bihor în domenii precum: educație, mediu, sănătate, social, cultură, digitalizare și nu numai.

Finanțarea celor 5 proiecte din programul Bursa Talentelor, ediția a X-a a fost posibilă datorită susținerii venite din partea următoarelor companii locale: Plexus Corp. – Romania, Salesianer Romania, DSV Air and Sea, VPK Packaging Salonta, Bellotto, Qubiz, Communications Media, Total Clean Services, Vernicolor Srl, Asociația Selina, Amazing Visuals, Celestica Romania, DecitexOradea, Avi-Vest, Medfam Negrea, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, Zaleco SRL, Corex, EGV TRUST SA, Nidec Oradea, PGS SOFA & CO, Superbon. Le mulțumim că au ales să investească în implementarea celor 5 proiecte din programul Fundației Comunitare Oradea.

Evenimentele noastre

| , ,
Fundația Comunitară Oradea a organizat a 6-a ediția a Galei Comunității Bihorene, evenimentul c…
| , ,
S-au făcut valuri de bine la Swimathon Oradea 2024, evenimentul caritabil ce a avut loc pe 15 iunie…
| , ,
Vă invităm să faceți valuri de bine în calitate de donatori, ambasadori sau înotători ai cauzelor î…

Fundația Comunitara Oradea
COOKIES. CE SUNT ŞI LA CE FOLOSESC?
1. CE SUNT MODULELE COOKIE?

Un modul cookie, cunoscut și ca un HTTP cookie, web cookie sau browser cookie este, de obicei, un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere. trimis de către un website și stocat în browser-ul web al utilizatorului atunci când utilizatorul navighează pe un website. Modulele cookie sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).

2. LA CE FOLOSESC MODULELE COOKIES?

Modulele cookie au fost proiectate ca un mod sigur pentru website-uri de a reține starea website-ului sau activitatea utilizatorului din trecut. Atunci când utilizatorul navighează pe același site din nou, informația păstrată de către modulul cookie poate fi folosită de website ca să anunțe website-ul de activitatea anterioară a utilizatorului. Modulele cookie pot include apăsarea anumitor butoane, logarea sau reținerea paginilor web vizitate de utilizator cu luni sau ani în urmă.

Unele module cookie sunt esenţiale pentru funcţionarea unor servicii, altele sunt utile pentru a strânge informaţii cu privire la folosirea website-ului. Unele module cookie sunt temporare, de exemplu pe parcursul unor campanii, şi vor dispărea când închizi browser-ul web, altele rămân în computer o perioadă mai lungă de timp.

Unele module cookie sunt necesare exclusiv pentru funcţionarea website-urilor, în timp ce altele sunt folosite pentru a îmbunătăţi activitatea şi experienţa utilizatorilor.

Diferitele tipuri de module cookie folosite pe website-uri pot fi: strict necesare (reţin ce a adăugat utilizatorul în coşul de cumpărături; reţin în ce etapă a comenzii se află utilizatorul), funcționale (reţin detaliile de conectare ale utilizatorului; siguranţa conexiunii atunci când acesta este conectat; asigură aspectul unitar al website-ului, oferă asistenţă prin mesagerie instant), de performanță (îmbunătăţesc performanţa site-ului web; îmbunătăţesc experienţa utilizatorului), de semnalare numite și targeting cookies (permit distribuirea şi aprecierea de conţinut; transmit informaţii către alte website-uri pentru a personaliza anunţurile publicitare).

3. CE OPȚIUNI AI ÎN LEGĂTURĂ CU COOKIE-URILE?

Reține totuși, că dacă ștergi cookie-urile sau refuzi să le accepți, este posibil să nu poți utiliza toate funcțiile pe care le oferim, nu vei putea să stochezi preferințele tale, iar unele dintre paginile noastre ar putea să nu fie afișate corect.