Skip to main content

Teodora Albiter

Teodora se regăsește foarte bine în domeniul non-profit și mai ales în munca de zi cu zi cu oamenii. Activează în cadrul Fundației Comunitare Oradea de șapte ani, unde este responsabilă de gestionarea și implementarea programelor Fondul Științescu, Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Oradea, Un parc pentru cOMunitate. Din 2019, de la înființarea Comunitecii, Teodora se ocupă să le ofere tuturor celor care trec îi pragul – mentori, copii, seniori și părinți – o experiență memorabilă.
| Teodora Albiter |
Îi așteptăm pe cei mici să afle curiozități și să descopere lucruri noi la atelierele noastre din Comuniteca și în 2022.
Luni, 20 decembrie 2021, Fundaţia Comunitară Oradea lansează apelul de proiecte pentru programul Fondul Științescu Oradea, ediția 4.0.
| Teodora Albiter |
Multe noutăți și oportunități veți găsi în cele ce urmează, semn de activitate intensă în spatele cortinelor celor 5 proiecte finanțate prin Fondul p…
| Teodora Albiter |
Atelierele din #Comuniteca revin într-un format hibrid
| Teodora Albiter |
Iată că sosesc și primele vești despre cum au început proiectele finanțate prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități @Baia Mare, un octombri…
Fundația Comunitara Oradea
COOKIES. CE SUNT ŞI LA CE FOLOSESC?
1. CE SUNT MODULELE COOKIE?

Un modul cookie, cunoscut și ca un HTTP cookie, web cookie sau browser cookie este, de obicei, un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere. trimis de către un website și stocat în browser-ul web al utilizatorului atunci când utilizatorul navighează pe un website. Modulele cookie sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).

2. LA CE FOLOSESC MODULELE COOKIES?

Modulele cookie au fost proiectate ca un mod sigur pentru website-uri de a reține starea website-ului sau activitatea utilizatorului din trecut. Atunci când utilizatorul navighează pe același site din nou, informația păstrată de către modulul cookie poate fi folosită de website ca să anunțe website-ul de activitatea anterioară a utilizatorului. Modulele cookie pot include apăsarea anumitor butoane, logarea sau reținerea paginilor web vizitate de utilizator cu luni sau ani în urmă.

Unele module cookie sunt esenţiale pentru funcţionarea unor servicii, altele sunt utile pentru a strânge informaţii cu privire la folosirea website-ului. Unele module cookie sunt temporare, de exemplu pe parcursul unor campanii, şi vor dispărea când închizi browser-ul web, altele rămân în computer o perioadă mai lungă de timp.

Unele module cookie sunt necesare exclusiv pentru funcţionarea website-urilor, în timp ce altele sunt folosite pentru a îmbunătăţi activitatea şi experienţa utilizatorilor.

Diferitele tipuri de module cookie folosite pe website-uri pot fi: strict necesare (reţin ce a adăugat utilizatorul în coşul de cumpărături; reţin în ce etapă a comenzii se află utilizatorul), funcționale (reţin detaliile de conectare ale utilizatorului; siguranţa conexiunii atunci când acesta este conectat; asigură aspectul unitar al website-ului, oferă asistenţă prin mesagerie instant), de performanță (îmbunătăţesc performanţa site-ului web; îmbunătăţesc experienţa utilizatorului), de semnalare numite și targeting cookies (permit distribuirea şi aprecierea de conţinut; transmit informaţii către alte website-uri pentru a personaliza anunţurile publicitare).

3. CE OPȚIUNI AI ÎN LEGĂTURĂ CU COOKIE-URILE?

Reține totuși, că dacă ștergi cookie-urile sau refuzi să le accepți, este posibil să nu poți utiliza toate funcțiile pe care le oferim, nu vei putea să stochezi preferințele tale, iar unele dintre paginile noastre ar putea să nu fie afișate corect.