Skip to main content
 Competențele Viitorului

Competențele Viitorului

ÎNTÂLNIRI CU
Timmy Ghiurău
Innovation Leader,
Leading Virtual experiences at Volvo Cars, Investor in tech startups and fashion
Cornel Amariei
CEO at .lumen, Forbes U30 EU,
Global Business Hall of Fame Laureate, JCI’s Ten Outstanding Young Persons of the World
  • Ateliere de comunicare
  • Curs de orientare școlară și profesională
  • O zi dedicată “Cuceririi Everestului” – un joc de strategie care dezvoltă abilitățile de comunicare și colaborare
  • Sesiuni de mentorat susținute de boardul și ambasadorii Fundației Comunitare Oradea

  • Sesiuni de identificare de idei de proiecte pentru comunitate care au șansa de a fi finanțate prin programul Bursa Talentelor.

În epoca industrială, decenii la rând, era important să ai competenţe tehnice şi să ştii să le pui în practică. Acum, în era digitală şi a internetului, majoritatea sarcinilor tehnice de rutină sunt preluate de roboţi, maşini, iar competenţele asociate acestora nu mai stau la baza excelenţei profesionale.

Pentru a fi în top, este din ce în ce mai important să poţi să lucrezi plecând de la informaţii a căror fiabilitate trebuie să fie pusă în permanenţă sub semnul întrebării, să poţi să fii creativ, să lucrezi în echipă şi să ştii să comunici clar. În faţa vitezei cu care evoluează totul în jurul nostru, trebuie să ştim să ne adaptăm, să avem iniţiative şi să producem rezultate greu de anticipat.

”Competențele viitorului” este un program gratuit care se adresează tinerilor cu vârsta între 16 și 25 de ani și se va desfășura în Oradea în perioada august – septembrie 2022.

Vor putea participa 20 de tineri în baza completării formularului de înscriere de mai jos.

Accesul la ateliere și la activități se va face în funcție de legislația în vigoare la momentul desfășurării atelierelor.


Ești pasionat de cunoaștere? Vrei să întâlnești oameni care să te inspire? Vrei să știi ce direcții de dezvoltare personală și profesională ai putea alege? Vrei să te cunoști pe tine însuți și să îți depășești limitele? Îți dorești să te implici în comunitate și activități pentru tineri ca tine?

Doar câteva din întrebările la care, dacă raspunsul tău este afirmativ, locul tău este în acest program.

COMPETENȚELE VIITORULUI

SPEAKERI
CUCERIREA EVERESTULUI
ABILITĂȚI/COMUNICARE
MENTORING

SPEAKERI

Timmy-Ghiurau
Timmy Ghiurău
Când? 4 august 2022
Unde? Casa Darvas-La Roche

Innovation Leader, Leading Virtual experiences at Volvo Cars, Investor in tech startups and fashion

Timmy Ghiurau conduce tehnologiile și inițiativele inovatoare Volvo Cars în jurul realității virtuale și augmentate, lucrând cu simulatoare virtuale și urmărirea ochilor pentru a crea viitorul mașinilor cu conducere automată și cercetarea experienței utilizatorilor.

Chiar dacă nu se consideră un om al mașinilor, Timmy s-a îndrăgostit rapid de industria auto în calitate de student la tehnologii inovative de comunicare și antreprenoriat la Universitatea Aalborg din Copenhaga. Când și-a făcut teza de masterat la biroul Volvo din Copenhaga în 2014, a simțit că Volvo a redefinit mobilitatea, punând accent pe inovație, siguranță și durabilitate. De asemenea, a rezonat cu dezvoltarea de produse care se înmulțesc și sunt accesate de milioane de utilizatori.

În adolescență era pasionat de muzica rock însă abilitățile matematice ale lui Timmy, cunoștințele de programare și interesul pentru motoarele de joc l-au făcut să devină dezvoltator de software. Cu accent pe urmărirea ochilor și VR, această cale l-a determinat să lucreze îndeaproape cu fondatorii motorului de jocuri Unity, startup-ul danez The Eye Tribe (achiziționat ulterior de divizia VR Oculus de la Facebook) – și brevete în XR și eyetracking.

La Volvo, Timmy stabilește în prezent tendința modului în care companiile auto folosesc motoarele de joc și tehnologiile AR / VR în dezvoltarea lor. De asemenea, ajută Volvo Cars Tech Fund să găsească noi oportunități în startup-urile de tehnologie.

Pe de altă parte, el investește și consiliază startup-uri de modă și tehnologie din întreaga Europă.

Cornel Amariei
Când? TBA
Unde? Casa Darvas-La Roche

CEO at .lumen, Forbes U30 EU, Global Business Hall of Fame Laureate, JCI’s Ten Outstanding Young Persons of the World


Cornel este inventator, autor, antreprenor și este cunoscut pentru fondarea companiei .lumen – un startup care creează ochelari care ajută persoanele nevăzătoare să ducă o viață mai bună (www.dotlumen.com).

Anterior, Cornel a avut funcția de șef de inovație la Continental Automotive Systems, promovat la doar 23 de ani. Cornel s-a născut într-o familie în care ambii părinți au dizabilități locomotorii iar sora sa cu dizabilități mentale. Dar, mai degrabă decât să-l limiteze, aceste începuturi modeste și diferite, i-au alimentat curiozitatea și l-au transformat într-un inovator și antreprenor.

Cornel este, de asemenea, un inventator prolific, inventator principal în peste 30 de brevete, muzician, călător mondial, designer industrial și fotograf.

Pentru munca sa, Cornel Amariei a devenit primul român nominalizat la Forbes 30 under 30 Europe, primul român care a primit premiul Zece tineri remarcabili din lume de către JCI, împărțit în trecut cu personalități precum JFK și Elvis Presley, și, în 2021, primul român care a fost laureat al Global Business Hall of Fame de către JA, împărtășit cu Melanie Perkins, fondatorul Canva, și în trecut, împărtășit cu personalități precum Estee Lauder sau Levi Strauss.

Vino să cunoști doi tineri de la care vei avea de învățat o mulțime de lucruri interesante!

CUCERIREA EVERESTULUI

Cucerirea Everestului
Când? 17 septembrie 2022
Unde? Comuniteca, Crișul Shopping Center etaj 1

CUNOAŞTE-ŢI ŞI DEPĂȘEȘTE-ŢI LIMITELE! IA CU TINE UN ȘERPAȘ, FII ATENT LA VREME, GESTIONEAZĂ RESURSELE, STAI CÂT MAI MULT ACOLO SUS, PE VÂRF… CU ALTE CUVINTE, LASĂ-TE PRINS ÎNTR-UN EVENIMENT DE CARE CU SIGURANȚĂ ÎȚI VEI ADUCE AMINTE!

Cucerirea Everestului este un eveniment „hands on” în care participanții se confruntă cu o provocare neobișnuită, dar în contextul unor situații familiare mediului de la locul de muncă: lipsa aparentă de resurse, deadline-uri agresive, oportunități și amenințări, necesitatea de a lua decizii rapide, presiunea timpului, anxietate, limite fizice și multe altele.

Ce se întâmplă în Cucerirea Everestului ?

Povestea la care vor lua parte participanții este una bazată pe fapte reale. Visul lui John Power, un miliardar excentric și un împătimit al muntelui, este de a cuceri Everestul. După numeroase încercări, un accident nefericit face ca acest obiectiv să fie imposibil de atins. Însă, pasiunea pentru munte rămâne și se hotărăște să-și îndeplinească visul răsplătind echipele curajoase care reușesc să stea cel mai mult pe vârf și care se întorc nevătămate din această ascensiune. Folosind metoda învățării experiențiale, acest program reușește să schimbe atitudini și comportamente, proces posibil doar prin săptămâni de training sau învățare tradițională.

Rezultatul final:

  • Cunoașterea reciprocă mai bună a membrilor echipei și omogenizarea comunicării între ei;
  • Comunicare eficientă; Atitudine;
  • Tehnici de interacțiune;
  • Ascultare activă; Relație-nevoi și tratamente;
  • Înțelegerea relației membru-echipă;
  • Dezvoltarea gândirii strategice;
  • Înțelegerea mult mai bună a propriului rol;
  • Consolidarea și motivarea întregului grup.

ABILITĂȚI/COMUNICARE

Training ”Comunic să relaționez” organizat de Romarketing

Ascultă și construiește relații!

Când? 18 august 2022
Unde? Comuniteca, Crișul Shopping Center etaj 1
Comunic să relaționez

Indiferent de domeniul în care vei lucra, relaționarea și comunicarea sunt indispensabile. Pentru a-ți atinge potențialul maxim, trebuie să te cunoști foarte bine și să îi înțelegi pe cei din jurul tău pentru că doar astfel vei reuși să comunici eficient, în funcție de interlocutor și nu doar pentru a informa, ci pentru a consolida relații.

Ce vei obține participând la acest curs?

  • Vei înțeleg că suntem diferiți și avem perspective diferite despre ce înseamnă comunicarea eficientă;
  • Vei descoperi cum sunt influențate stilurile de comunicare de stilurile și profilele comportamentale;
  • Vei înțelege stilul de comunicare – al tău și al celorlalți și vei descoperi modalități eficiente de adaptare comportamentală pentru a îmbunătăți comunicarea;
  • Vei recunoaște barierele în comunicare și vei învăța să le depășești pentru a nu periclita performanța individuală și a echipei;

Teme abordate

  • Comunicarea
  • Autocunoaștere: stilul preferat de comunicare
  • Înțelegerea limbajului
  • Limbajul corpului
  • Strategii generale de comunicare

Training ” Tehnica și Arta Livrării Discursului” cu Mihaela Tatu
Indiferent de dezvoltarea tehnologiei în domeniul comunicării, vorbirea va rămâne cel mai important mijloc de comunicare!

Când? 7 septembrie 2022
Unde? Comuniteca, Crișul Shopping Center etaj 1
Tehnica și Arta Livrării Discursului

Trainer acreditat ANC în Tehnica și Arta Livrării Discursului, „antrenor” pentru limbajul paraverbal și nonverbal. Dornică să se implice în dezvoltarea tinerilor, Mihaela Tatu va facilita atelierul de Public Speaking din cadrul programului ”Competențele viitorului”

Realizator-prezentator de emisiuni radio și televiziune de peste 22 de ani, Mihaela a reprezentat un brand de post care a fost driver de canal timp de 6 ani. Recent, Voice Over la BTI Oradea și moderator permanent la Business Days.

Ce vei obține participând la acest curs?

Abilitatea de a ține un discurs sau o prezentare în public este astăzi indispensabilă. De fluența discursului nostru și de capacitatea acestuia de a convinge depind, de multe ori, reușitele noastre profesionale și personale. Dar ca observație generală, toți vorbitorii în public, trainerii, coach-ii, antreprenorii care iși doresc să impărtășească din experiențele lor, cu toții sunt interesați de conținutul discursului lor. Prea puțin pun preț pe tehnica livrării. Adică: dicție, intonație și frazare, ritm și volum, punctarea cuvintelor cheie din ideea pe care vrei s-o transmiță, gestionarea emoțiilor, atitudine, calibrare și raportare la public, respirație, conduita vorbitorului, igiena aparatului de vorbire.

La finalizarea acestui training vei avea noțiunile de bază:

  • pentru a înlocui vechile obiceiuri de vorbire, cu altele noi, corecte.
  • să-ți învingi teama, naturală, de a vorbi în public, folosind respirația de diafragma
  • să prezinți cu încredere și stapân pe tine, știind că publicul așteaptă doar de la tine informații, pe care doar tu le poți oferii
  • să creezi un bun raport cu publicul, care se bazează pe cele 3 tipuri de energie cu care intri în contact cu acesta.
  • să transformi un „discurs” într-o conversație
  • să folosești eficient spațiul pe care îl ai la dispoziție
  • una peste alta… să te simți bine „în pielea” ta atunci cand vorbești în public, indiferent de natura acestuia!

MENTORING

De ce un program de mentorat?

Mentorul este o persoană care are o experiență bogată, o persoană care este acolo unde tu aspiri să ajungi. Dacă îți dorești să crești în domeniul pe care ți l-ai ales, dacă vrei să înveți ce trebuie să faci când te afli în fața luării unei decizii importante și să te formezi pentru viitor, acest program este pentru tine. Fiecare etapă din carieră are provocările sale, și uneori e mult mai eficient să ai un mentor care să te învețe cum să le rezolvi și să mergi mai departe.

Programul nostru este gratuit, iar motivația principală a mentorilor este să ajute generațiile noi să treacă mai ușor peste problemele prin care au trecut ei, astfel să formeze o comunitate de tineri curajoși și ambițioși care realizează lucruri la care nici nu puteau visa.

O relație de mentorat te poate ajuta de la alegerea unei facultăți, găsirea unui job și la punerea bazelor unei afaceri personale. Astfel se formează caractere noi, profesioniști și pur și simplu oameni care la rândul lor vor inspira alți tineri.

Scopul final al programului nostru de mentorat este de a forma în primul rând caractere, profesioniști atenți atât la rezultate, cât și la etica muncii lor și reprezintă un suport în cariera pe care dorești să o urmezi.

Loredana Suiugan

Loredana este o voce puternică în domeniul resurselor umane de peste 14 ani, este voluntar activ implicat în dezvoltarea comunității bihorene și coordonator dedicat al unor proiecte de succes. Face parte din consiliul director al Fundației Comunitare Oradea unde se implică activ în derularea a două programe care au ca focus dezvoltarea tinerilor din comunitate: Bursa Talentelor și Youth Community.

În prezent activează în compania PGS Sofa & Co având funcția de Director de Resurse Umane.

”Cu ce te pot ajuta? Să ințelegi ce înseamnă munca în resurse umane, care ar trebui să fie direcțiile tale de dezvoltare pentru a deveni un partener de HR strategic, să îți stabilesti obiectivele profesionale sau poate chiar și cele personale.”

Timmy-Ghiurau

Luminița Popa

Cu o experienţă în domeniul resurselor umane de aproape 20 de ani şi în management de peste 12 ani, Luminiţa Popa şi-a început cariera într-un mare grup de firme, lucru care i-a facilitat accesul încă de la începutul carierei spre diverse proiecte de mare anvergură. O etapă importantă în dezvoltarea sa personală şi profesională a fost experienţa americană şi contactul cu o lume aparte, cea a vapoarelor de croazieră, o lume fascinanta in care si-a petrecut 4 ani si jumatate din viata. A revenit in tara in anul 2006 si din anul 2007 a condus firma Active Job Consulting, de care s-a despartit dupa 9 ani de activitate. A înregistrat numeroase succese de-a lungul timpului, a înființat primul Centru de dezvoltare personală pentru toate vârstele din Oradea și este membru fondator si Vicepreședinte al Fundației Comunitare Oradea, în cadrul căreia activeaza ca voluntar permanent.

În prezent Luminița activează în compania Plexus având funcția Human Resources Manager.

Mihaela Tatu

Realizator-prezentator de emisiuni radio și televiziune de peste 22 de ani, Mihaela a reprezentat un brand de post care a fost driver de canal timp de 6 ani. Este trainer certificat ANC în Tehnica și Arta livrării discursului, trainer certificat persolog dupa modelul DISC, voice Over la BTI Oradea, speaker motivațional și moderator permanent la Business Days, membru Toastmasters Oradea și Iași.

Monica Câmpan

Cu peste 20 de ani de experiență în domeniul resurselor umane, se consideră un economist transformat. A absolvit Științe Economice – Relații Economice Internaționale, a făcut parte din departamentul de Resurse Umane la Metro Cash&Carry România, la vremea respectivă printre puținele multinaționale din România.

În prezent este HR Business Manager la Celestica România, schimbând domeniul retail pe cel al producției electronice, un domeniu pe cât de complex și provocator, pe atât de frumos. Ce îi place cel mai mult, pe lângă echipa cu care lucrează este posibilitatea să conceapă și să coordoneze implementarea unor proiecte care să aducă un plus companiei, comunității dar și activității de resurse umane, cum ar fi Celestica Camp – programul adresat studenților care doresc să câștige experiență în munca sau proiectele de sustenabilitate.

”În toti anii petrecuți în resurse umane am înțeles că pentru a putea să indeplinesc rolul de partener strategic, cel mai important este să am o bună înțelegere a specificului activității în care activez.

Acum, nu mă gândesc că aș putea face altceva, îmbrățișez fiecare zi și fiecare provocare ca pe o oportunitate de învățare.”

Timmy-Ghiurau

Florin Capota

Florin este brand designer și co-fondator Blackboard, o agenție de strategie și identitate de brand din Oradea.

A început călătoria în lumea designului acum 13 ani, ca designer web la o companie de dezvoltare software. A descoperit logo designul și astfel a început o pasiune care crește și azi, de la proiect la proiect. De-a lungul anilor, s-a specializat în designul identității și strategiei de brand, unde obiectivul său este să genereze congruența dintre strategia de business, cea de brand și designul identității.

Pregătirea formală ca inginer l-a ajutat să-și modeleze abordarea de designer, cu un focus mărit pe obiective și rezolvarea de probleme.

”Mi-aș dori să dau mai departe câteva din lucrurile pe care am reușit să le învăț până acum cuiva care își dorește să facă parte din această lume extraordinară a designului.

Pot să ajut în materie de cunoștințe, resurse, abordare și mod de a privi lucrurile. Îți pot arăta unde am început eu, ca să iți dai seama singur de unde poate începe drumul tău. Cred că te pot ajuta și să iți dai seama dacă într-adevăr e pentru tine, însă cu siguranță îți pot arăta ce poti să faci pentru a deveni mai bun în fiecare zi. 

Mai mult, dacă te gândești ca într-o bună zi să fii propriul tau șef, îți pot arăta câteva lucruri din spatele cortinei :)). Ne vedem! ”

Timmy-Ghiurau

Răzvan Comănici

Răzvan este un storyteller a cărui povești sunt spuse de branduri. El este strategul de brand al agenției Blackboard și se face responsabil de lucrurile care stau în spatele designului. După ce a explorat diverse domenii creative s-a îndrăgostit de strategie pentru că era combinația perfectă între analiză pragmatică și generare de emoție.

Crede că strategia de brand este despre povești spuse inteligent, despre descoperire și explorare în interiorul unei afaceri ca să-ți dai seama ce o face specială, interesantă, dar mai ales autentică.

Își dorește să contribuie la dezvoltarea acestei părți esențiale a unui brand și a unei afaceri alături de oameni inspirați și care inspiră.

”Te voi ajuta să descoperi cum se construiește un brand din punct de vedere strategic și cum se spune o poveste de brand astfel încat să conteze pentru publicul țintă.”

Timmy-Ghiurau

Vlad Sarca

Este antreprenor în serie, investitor și consultant în resurse umane. Este un împătimit al dezvoltării continue și urmează anual programe și cursuri de dezvoltare profesională și personală. Consideră că responsabilitatea fiecăruia este de lăsa în urma sa o lume mult mai bună decât cea în care s-a născut.

Timmy-Ghiurau

Sorin Constantin

Sorin și-a schimbat recent domeniul de activitate, după 16 ani de experiență în domeniul financiar și bancar, dintre care mai mult de jumătate din perioadă a fost în poziții manageriale care acoperă noi domenii de achiziție de piață și servicii pentru clienți pentru N-W România. În prezent, el este responsabil cu gestionarea unei noi unități de producție, în cadrul grupului Madrugada, lider în domeniul producției de ferestre. Sorin este un manager performant, cu o bună înțelegere a mediului economic, transpunând cu succes strategiile în acțiuni pentru a susține dezvoltarea afacerii. Este calificat și are experiență în construirea și dezvoltarea unei structuri organizaționale și a unei culturi sănătoase, în construirea de conducte de talente și în creșterea durabilă și orientarea către clienți.

Sorin este, de asemenea, conștient de condiționalitatea socio-economică, astfel că a dovedit o implicare remarcabilă în construirea Fundației Comunitare Oradea, pe care a înființat-o în 2013 împreună cu mai mulți manageri tineri cu o viziune similară. Îi place să lucreze în situații complexe, experiența sa academică recentă în cadrul CEU din Budapesta permițându-i să dobândească mai multă experiență internațională într-un mediu multicultural.

”Te pot îndruma referitor la alegerile pe care le ai de facut în cariera. Putem explora împreună atât mediul corporate, antreprenorial cât și cel nonprofit. Și mai mult decât orice, putem face ordine între prioritățile tale și să le punem pe toate într-un plan de bătaie. Vrei?”

Timmy-Ghiurau

Cătălin Popa

După o lungă perioadă de studii şi formare intelectuală (filosofie comparată, cu specializare în filosofia indiană -Universităţile Paris 4 şi Paris 3, ştiinţele şi teologia religiilor, cu un interes special pentru islam şi pentru creştinismul vechi -I.S.T.R. -I.C.P.), Cătălin a început să lucreze, de când încă era student, în domeniile jurnalismului (R.F.I. -Paris) şi comunicării de criză (O.N.G.-uri franceze implicate umanitar în zone de război sau ţări în situaţii de tranziţii accelerate -fosta Iugoslavie, Gabon, Polonia şi România), iar apoi în cel economic (distribuţie şi desfacere directă de produse ostreicole către clienţi de prestigiu, iar după aceea management de întreprindere, cu accent pe managementul şi bugetarea organizaţionale într-o structură multinaţională ce activează pe o piaţă de nişă). Cum spune un vechi proverb indian, by indirections find directions!

În cadrul atelierelor dedicate Competenţelor viitorului, Cătălin îşi doreşte să mentoreze în domeniul transversalităţii competenţelor ca factor de împlinire şi bunăstare (planificare, metode, bugete -de la idee la lauri). Cele două axe majore pe care le va folosi vor fi V.O.S.T. (Viziune, Obiective, Strategie, Tactică), având ca reper intervenţia NATO în fosta Iugoslavie/Kosovo, şi M.D.D.A. (Mişcare, Distanţă, Direcţie, Alură), având ca reper dresajul animalelor. „Să nu uităm, spune Cătălin, că aceste competenţe ale viitorului vor fi profesate într-o lume ce va fi dominată tot de funcţionari, adică, în marea lor majoritate, nişte specimene capabile între orele 8 – 16 (fără câteva minute!), să-şi suspende total raţionalitatea şi conştiinţa, profesând simultan, cu extremă abnegaţie, reaua credinţă şi ipocrizia. Altfel, oameni faini, altruişti şi cu frică de Dumnezeu!”.

Cătălin este membru în boardul Fundaţiei Comunitare Oradea, despre care spune că, dacă nu ar fi existat, ar fi făcut el toate eforturile ca să o înfiinţeze.

Timmy-Ghiurau

Zoltán Pásztai

Pentru Zoli, cum îi spun cei apropiaţi lui, ecologia este un mod de viaţă. Şi asta la modul cel mai serios. Din 2004, munceşte la o companie cu profil ecologic, după ce a fost angajat ca inginer de mediu iar acum, Zoli este manager la o companie de profil. Spune că de mic copil a fost îndrăgostit de natură şi de tot ceea ce înseamnă ocrotirea ei, începând de la a merge la cumpărături cu o sacoşă ecologică şi până la înlocuirea maşinii cu bicicleta.

„De mic copil mi-am dorit să lucrez în acest domeniu. Pentru mine, a fi ecologist este un mod de viaţă, care porneşte de la a merge la cumpărături cu o sacoşă refolosibilă pentru a nu utiliza eternele pungi de plastic şi până la a aduna deşeurile de pe câmp când merg la picnic”.

A fost atlet de performanţă de la vârsta de şapte ani, are la activ 26 de ani de atletism și spune că sportul este un şir lung de insuccese culminat cu câte o victorie.

”Sportul m-a învăţat să pierd şi să mă ridic, şi să o iau din nou spre acelaşi ţel. Această atitudine cu siguranţă îţi dă un avantaj faţă de ceilalţi în societate.”

În prezent Zoli este Director General Eco Bihor.