Skip to main content

Cum a reușit Banca pentru alimente Oradea să se dezvolte prin programul BINE 360

By Beatrice Bungo
| ,
| ,

De-a lungul anilor am gestionat zeci de programe și granturi menite să aducă un plus de valoare comunității bihorene, să aducă schimbări în bine. Programul BINE 360 ne-a oferit ceva diferit, și anume, posibilitatea de a învăța și de a da mai departe cunoștințe și granturi prin care să contribuim la dezvoltarea organizatorică a unor colegi care își doresc, la fel ca Fundația Comunitară Oradea, să producă schimbări benefice în rândul cât mai multor oameni. Programul BINE 360 de grade ne-a oferit posibilitatea de a fi un agregator comunitar care oferă suport psiho-emoțional și financiar formând echipe puternice, reziliente și capabile să susțină refugiații pe termen lung.

Prin intermediul acestui program finanțat de People In Need și coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România, am avut șansa de a susține 3 ONG-uri la nivelul județului Bihor, timp de 9 luni. Printre acestea s-a numărat și Banca pentru Alimente Oradea. ONG-ul a ales să aplice pentru o finanțare și a reușit să își capaciteze la un alt nivel sprijinul acordat beneficiarilor săi.

Banca pentru alimente Oradea a ales să aplice pentru a obține o finanțare în programul BINE 360 pentru că avea nevoie de sprijin în eficientizarea activității de colectare și distribuire de ajutoare alimentare. A obținut prin programul BINE 360 un grant în valoare de 18.500 euro. Anul 2022 a fost foarte solicitant pentru ONG datorită crizei umanitare generate de războiul din Ucraina. Banca pentru Alimente Oradea a susținut constant în intervalul martie – decembrie 2022 un număr de 36 de ONG-uri din Bihor care au avut grijă de refugiații ucraineni. Numărul cumulat de refugiați din evidența acestor organizații a variat lunar între 2.247 și 3.796, iar cantitatea de ajutoare colectate și donate de Bancă spre refugiați a fost de 155 de tone.

Pe parcursul derulării programului BINE 360, Banca pentru Alimente Oradea a continuat să ofere sprijin refugiaților. A colectat alimente și produse nealimentare pe care le-a donat și distribuit unui număr de 13 ONG-uri care se ocupau de oferirea produselor celor care aveau nevoie. În intervalul decembrie 2022 – iulie 2023, cantitatea de produse donată acestor 13 organizații a fost de 45.913 kilograme. Banca pentru Alimente Oradea a venit în sprijinul refugiaților ucraineni prin intermediul altor organizații, dar chiar și așa, a intrat în contact direct cu beneficiarii finali, atât la depozit, cât și odată cu implicarea în susținerea și organizarea a 3 evenimente, Crăciunul și Revelionul ucrainean, precum și Ziua Independenței Ucrainei.

Programul BINE 360 a adus schimbări notabile în organizație. Cea mai importantă schimbare s-a resimțit în managementul resurselor umane, unde impactul crizei refugiaților a fost unul mare. Angajații erau obosiți după ritmul alert de muncă din 2022 și depășiți de volumul de muncă. Așadar, training-urile aplicate și suportul psiho-emoțional de care a avut parte echipa în cadrul programului BINE 360 a contribuit la creșterea gradului de motivare al echipei, a dus la o mai bună capacitate de organizare a echipei și la prioritizarea sarcinilor. Banca pentru Alimente Oradea a devenit mai eficientă în munca din spatele sprijinului vizibil.

Sprijinul financiar a fost și el un ajutor pe care ONG-ul a ales să îl folosească în mare parte pentru susținerea cheltuielilor operaționale. A avut posibilitatea de a investi într-o strategie de comunicare și în a realiza un plan de acțiuni sustenabil pentru anii 2023-2024. Asemeni celorlalte 2 ONG-uri pe care le-am finanțat și îndrumat pe parcursul ultimelor luni, Banca pentru Alimente Oradea a reușit să se dezvolte la nivel organizațional prin programul BINE 360. Asociația și-a crescut performanța pentru a-și putea îndeplini mai ușor misiunea, cea de reducere a risipei alimentare și a neajunsurilor din rândul categoriilor defavorizate.

Evenimentele noastre

| , ,
Vă invităm să faceți valuri de bine în calitate de donatori, ambasadori sau înotători ai cauzelor…
| ,
Miercuri, 13 decembrie, a avut loc Gala Comunității Bihorene, evenimentul în cadrul căruia am pre…
|
S-au făcut valuri de bine la Swimathon Oradea 2023, ediția a XI-a, iar rezultatele competiției ca…