Skip to main content

Cum trezește Fondul Științescu Oradea interesul tinerei generații față de știință?

By Beatrice Bungo
| ,
| ,

Ai fi crezut că piesele de lego pot prinde viață din mâinile unor copii? Că tineri studenți pot crea roboți pentru a participa la concursuri de peste mări și țări sau că elevii își vor da silința să construiască un seismometru? Noi am crezut și am vrut să vedem cum știința devine tot mai interesantă pentru tânăra generație și adaptată curiozităților pe care aceasta le are în prezent. Așa am ales să oferim 6 finanțări prin Fondul Științescu Oradea 6.0, programul prin care de la o ediție la alta le facem cunoștință copiilor și tinerilor cu știința. Demonstrăm că știința stârnește atenția și implicarea atunci când încetează să mai fie un mister, atunci când se bazează pe interdisciplinaritate, când e explicată prin joacă sau activități practice. Pentru ca știința să fie îndrăgită, 6 echipe de proiect formate din cadre didactice și pasionați de științe implementează unele dintre cele mai ingenioase activități pentru copiii și tinerii bihoreni.

Clubul STEM RoboManiacs

Mai ții minte toate noțiunile abstracte pe care le învățam la matematică sau experimentele din laboratorul de fizică? Cum ne întrebam noi „dar oare la ce ne folosesc”? Ei bine, în robotică, la a crea roboți SUMO pentru concursuri, la a crește încrederea în abilitățile noastre pentru că am reușit. Toate s-ar putea traduce în formarea unor ingineri pasionați de ceea ce fac. Unul dintre proiectele pe care le-am finanțat prin Fondul Științescu Oradea 6.0 este cel al Asociației Roboticienilor Oradea (ARO). Este un nou ONG la a cărui formare am contribuit prin mentorare și prin finanțarea proiectului lor – Clubul STEM RoboManiacs. În cadrul activităților din Clubul STEM RoboManiacs, ARO organizează ateliere gratuite pentru tinerii bihoreni. Accentul cade pe latura practică. Tinerii învață să controleze motoare, să scrie cod, iar mai apoi să asambleze roboți de lupte SUMO cu ajutorul unor kituri puse la dispoziția lor. Asociația Roboticienilor Oradea își dorește ca fiecare participant să se dezvolte personal și profesional prin aceste ateliere. La finele acestor activități, tinerii participanți și-ar putea descoperi o pasiune sau o carieră în domeniile tehnice conexe mecatronicii.


SeismoGojduLAB

Cum devine fizica interesantă pentru elevi? Prin implicarea lor în crearea unui seismometru. Da, se poate și se întâmplă la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. Aici, cadrele didactice i-au provocat pe elevi prin proiectul SeismoGojduLAB la proiectarea și construirea unui instrument capabil să înregistreze vibrațiile pământului, mișcarea solului în special. Au început prin a fi curioși. Au investigat în primă fază cutremurele, de ce au loc și ce efecte au asupra mediului înconjurător și asupra omenirii. Prin finanțarea pe care am oferit-o proiectului prin Fondul Științescu Oradea 6.0, copiii lucrează la construirea unui seismometru. Fizica și seismologia se întâlnesc în proiect prin asamblare și testare, prin explorarea de care au parte elevii. Tot ce fac se va concretiza în dobândirea de abilități tehnice, în capacitatea copiilor de a utiliza imprimante 3D și de a înțelege că în spatele unor mecanisme eficiente de măsurare se află analiza de date, care chiar folosește la multe. 🙂


Happy Outdoor Classroom STEAM

Ce poate oferi o școală în mediul rural? Acces la un spațiu educațional outdoor dotat cu atlase, cărți, enciclopedii, o stație meteo, mulaje, microscoape portabile, jocuri gigantice cu ajutorul cărora elevii să descopere știința într-un mod distractiv și interactiv. Te-am surprins, știm. Se întâmplă pentru copiii Școlii Gimnaziale Nr.1 Buntești și pentru cei de la Școala Primară Nr. 1 Stâncești. Se întâmplă pentru că s-a dorit promovarea educației STEAM și pentru că am ales să finanțăm proiectul Happy Outdoor Classroom STEAM al echipei de proiect formate din cadre didactice din Buntești și Stâncești. În acest spațiu educațional outdoor copiii observă celulele animale cu ajutorul unor microscoape portabile wireless. O mini stație meteo lămurește schimbările de temperatură, măsoară viteza vântului sau cantitățile de precipitații. Spațiul educațional outdoor STEAM îi ajută pe copii să-și dezvolte gândirea critică, să se concentreze mai bine, să înțeleaga științele prin joacă. 


TechPlay Adventures

Ne e mai mare dragul când observăm continuitate în proiectele pe care le finanțăm. Este și cazul Liceului Teologic Romano-Catolic Szent László din Oradea. În 2022 finanțam un cerc de robotică prin Fondul Științescu Oradea 4.0. Interesul evident al copiilor beneficiari a dus echipa de proiect a școlii la continuarea atelierelor gratuite din cadrul cercului de robotică pe care l-au creat. Așa se face că în 2024 le-am acordat o nouă finanțare prin care proiectul a reușit să se adreseze și altor copii, nu doar celor de la Szent Laszlo. TechPlay Adventures se adresează azi copiilor și tinerilor din mediul urban și rural al județului Bihor. Cum trezești interesul unui copil față de robotică sau programare? Prin asamblarea de roboți LEGO, prin joacă. 


Cromodon

Cum au blugii culoarea pe care o au sau cum obții colorantul care dă verdele intens al băuturii răcoritoare? Elevii Liceului Don Orione obțin răspunsurile la aceste întrebări. Au pus plantele sub lupa microscopului și au obținut alternativele sănătoase pentru a da culoare. Echipa de proiect formată din cadre didactice a obținut o finanțare prin Fondul Științescu Oradea 6.0 pentru a pune la dispoziția copiilor aparatura necesară pentru a extrage din plante pigmenți cu ajutorul cărora au realizat creații artistice și au colorat alimente și băuturi. Artele, chimia și biologia se îndrăgesc împreună prin intermediul proiectului Cromodon.


Profu’ Zăpăcit

Profu’ Zăpăcit se pregătește să țină copiii din mediul rural cu ochii mari și curioși. Va face asta prin spectacole de teatru ce implică experimente de fizică, matematică și chimie. Asociația Teatrul de Copii a obținut finanțarea proiectului Profu’ Zăpăcit prin care, în luna mai pornește spre Roșia, Parhida, Batăr, Vârciorog și Marghita. Proiectul va avea continuitate și după implementare, asta pentru că experimentele fizice și chimice din spectacole vor putea fi replicate la scară mică de către profesori.

Acestea sunt cele 6 proiecte pe care le finanțăm prin Fondul Științescu Oradea, 6.0. Vă ținem la curent cu felul în care știința devine interesantă pentru micii și marii curioși bihoreni. Fondul Științescu Oradea este un program inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România și de Romanian-American Foundation, implementat în județul Bihor de Fundația Comunitară Oradea. Ediția 6.0 a Fondului Științescu Oradea este susținută de sponsorul principal Accesa. Contribuie la a face știința mai atractivă următoarele companii: DSV Air & Sea, VPK Packaging Salonta, Salesianier România, Sema Express, Golde Oradea, Vulcri și Plexus.

Evenimentele noastre

| , ,
Fundația Comunitară Oradea a organizat a 6-a ediția a Galei Comunității Bihorene, evenimentul c…
| , ,
S-au făcut valuri de bine la Swimathon Oradea 2024, evenimentul caritabil ce a avut loc pe 15 iunie…
| , ,
Vă invităm să faceți valuri de bine în calitate de donatori, ambasadori sau înotători ai cauzelor î…