Skip to main content

Investim în educația și viitorul comunității bihorene prin proiectele Bursa Talentelor

By Beatrice Bungo
| ,
| ,

Fundația Comunitară Oradea susține dezvoltarea de proiecte cu impact în comunitatea bihoreană. Facem asta prin programul Bursa Talentelor, prin care am oferit sprijin financiar și mentorare în implementarea unor proiecte care dezvoltă competențele și abilitățile copiilor prin activități educaționale sau care au impact în comunitate pentru că o transformă într-una mai bună. Află în ce stadiu se află proiectele pe care le-am finanțat și care își desfășoară activitatea pe parcursul anului 2023. Cum a decurs luna martie la capitolul implementarea unor proiecte de bine în comunitate:

Asociația Anima Verde a dat startul proiectului Mini biblioteca Anima Verde prin care contribuie la educarea și integrarea socială a copiilor din mediul rural prin lectură și joacă, încă de la vârsta de preșcolari. Începutul lunii martie a fost sărbătorit prin confecționarea de mărțișoare. Echipa de proiect, alături de 35 de copii din două grădinițe din mediul rural au creat mărțișoare. S-au făcut primii pași și în privința creării de mini biblioteci pentru copiii din mediul rural. Cărți de citit, de colorat și jocuri au ajuns în mini bibliotecile Anima Verde la care vor avea acces în următoarea perioadă copii din cel puțin 10 unități de învățământ preșcolar din zona Beiuș, Marghita și Șoimi. Pentru că împreună putem face mai multe, echipa de proiect a ținut o activitate de educație ecologică și reciclare în urma căreia a colectat cărți primite de la Școala Gimnazială “Oltea Doamna”. 


Asociația Zile Colorate a organizat în luna martie mai multe ateliere prin proiectul Iarnă de poveste. Proiectul promovează lectura și arta în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani din Suplacul de Barcău și împrejurimi. Au organizat un atelier pentru adolescenți în care au discutat importanța prieteniei și cum se dezvoltă abilitățile sănătoase de relaționare. A urmat un altul despre arta teatrală, unde a fost pusă la încercare creativitatea, capacitatea de a comunica și încrederea în sine a copiilor. 2 ateliere de art-terapie pentru copii cu vârsta între 7 și 10 ani au avut în vedere citirea și interpretarea unor povești care s-au concretizat într-o piesa de teatru de umbre, o metodă inedită pentru a facilita interacțiunea între copii, pentru a stimula creativitatea și pentru a cultiva interesul lor pentru povești. Muzica a fost de nelipsit în activitățile organizate de Asociația Zile Colorate în cadrul proiectului. Au realizat un atelier muzical. Cei mici și-au adus instrumentele muzicale preferate și au ținut momente muzicale, după care s-au bucurat de jocuri și au descoperit Boomwhackers – tuburile de percuție acordate. 


Asociația Deficienților Locomotori Bihor folosește arta ca instrument de dezvoltare emoțională și motrică a copiilor cu sau fără nevoi speciale prin proiectul Arta de a fi împreună. Asociația are în vedere integrarea copiilor cu dizabilități în comunitate, în rândul celorlalți prin activități artistice și care presupun colaborarea între micii artiști. În luna martie echipa de proiect a organizat ateliere. Circa 20 de copii au participat la atelierul Totul despre culori, iar la atelierul Arta modelajului, 11 copii au pictat nuferi din ipsos și au creat figurine din plastilină.


Școala Gimnazială „Iosif Vulcan” Holod, prin proiectul pe care îl implementează, Micile Talente, contribuie la dezvoltarea copiilor de etnie rromă care provin din familii defavorizate și care nu au parte de suport social și educațional pentru a-și dezvolta talentele. Proiectul lor vizează dezvoltarea prin lectură, muzică și artă plastică. În luna martie au organizat în acest sens mai multe cursuri de chitară, unde 40 de copii au făcut cunoștință cu instrumentul, i-au înțeles componentele și au învățat noțiunile elementare privind măsura, ritmul și tempo-ul. 38 de copii au descoperit geometria în culori la cursuri de pictură și desen. Lectura a fost o altă latură pe care copiii de etnie rromă au descoperit-o prin intermediul atelierului Exerciții de dicție si silabisire, cu participarea a peste 30 de copii. Cursuri de pian i-au introdus pe copii în lumea muzicii și a notelor muzicale. Mai bine de 40 de copii au descoperit noțiunile elementare cu ajutorul Metronomului și au aflat la ce și cum folosim un portativ. 


Asociația Renew Carpathia prin proiectul eOradea – Experience Oradea reduce distanța dintre informație și turism prin soluții smart. Echipa de proiect a dus turismul la alt nivel în luna martie, lansând o strategie de comunicare menită să informeze publicul orădean beneficiar al proiectului și să recruteze, respectiv să formeze echipa eOradea. A lansat apelul de înscriere a orădenilor ca ambasadori în proiectul eOradea – Experience Oradea prin care aceștia pot deveni specialiști în livrarea de experiență turistică, ghizi locali.

Urmează alte luni pline de activități prin care proiectele finanțate prin programul Bursa Talentelor vor aduce un plus de valoare în comunitatea bihoreană.

Bursa Talentelor este un program al Fundației Comunitare Oradea prin care susținem dezvoltarea de proiecte cu impact în comunitatea din Oradea și Bihor oferind sprijin financiar și mentorare în implementarea unor idei bune. Bursa Talentelor este un program al Fundației Comunitare Oradea prin care vrem să contribuim la dezvoltarea de competențe și abilități. Sprijinim oamenii și implementarea de proiecte cu impact în comunitate. De la științe umane, sport sau artă, proiectele răspund unor nevoi. Noi îi susținem activ prin mentorare și prin obținerea de resurse financiare pentru a le implementa.


Au contribuit la realizarea proiectelor Bursa Talentelor prin susținere financiară următorii: Plexus, Decitex, VPK Packaging Salonta, Vernicolor, Qubiz, Eberspacher, Eco Bihor, Consult Center, Celestica, Corporactive Consulting, Marvicon, Nidec, Holcim, Interbroker, Iwis, Ana Hr, Rotary Insignis, Medfarm Negrea, Beta Events, Rotary 1113, Blackboard, Geoterm Consulting, Judo Club Liberty, EGV International, One Media Events,Partizan Security, Partizan Ecoserv, Repoexpert, Roexpert cad, Sema Expres, Solarfocus, Superbon Reciclare, Tehnomed Grup, CSR Events, Paiper Silva, Romarketing, Total Clean, Crama Dextra, Fundația Șinca.

Evenimentele noastre

| , ,
Vă invităm să faceți valuri de bine în calitate de donatori, ambasadori sau înotători ai cauzelor…
| ,
Miercuri, 13 decembrie, a avut loc Gala Comunității Bihorene, evenimentul în cadrul căruia am pre…
|
S-au făcut valuri de bine la Swimathon Oradea 2023, ediția a XI-a, iar rezultatele competiției ca…