Jurnal de refugiat – Mariya

Mariya vine din Estul Ucrainei din regiunea Donetsk, mai precis din Pokrovsk. A fost profesoară de limba engleză și germană. În prezent e refugiată ucraineană de mai bine de 3 luni în România. Și-a găsit refugiul în Oradea, de la începutul lunii martie. 

A călătorit 3 zile și mai bine de 1200 de km ca să ajungă în Oradea, cu gândul că va înceta să mai audă sunetele specifice războiului care îi nimicește țara. A fost clar din primul moment încotro se îndreaptă. La izbucnirea războiului, o mulțime de ucraineni au folosit rețelele de socializare pentru a găsi un loc în care să se poată refugia. Cunoscuți aflați în străinătate sau oameni binevoitori care au vrut să îi ajute, le-au oferit sfaturi sau chiar găzduire. Ideea de a veni în Oradea i-a fost sugerată Mariyei tocmai de către o cunoștință alături de care a lucrat în trecut în Germania. 

Văzând cum evoluează războiul din Ucraina și-a părăsit țara împreună cu mama ei în data de 7 martie. Spune că nu a fost luată prin surprindere de izbucnirea războiului, regiunea Donetsk din care vine, fiind amenințată de război încă din 2014. Povestește cu tristețe despre felul în care Ucraina s-a oprit brusc, ca activitate, ca prezență a oamenilor pe străzi. Magazine închise, farmacii, bănci, toate au fost închise odată cu izbucnirea războiului. 

Despre drumul spre România spune că a fost extrem de lung. Iar gândul că îi lasă în urmă pe tatăl și fratele ei, le-a îngreunat și ei și mamei sale decizia de a pleca și a-i lăsa în urmă. Tatăl a decis să rămână și să îi ajute pe cei din localitate, iar fratele ei este medic, hotărât să vină în ajutorul semenilor săi. 

A aflat de existența Centrului de Primire și Asistență Refugiați Bihor prin intermediul aplicației Telegram, iar de atunci vine în sprijinul semenilor săi ori de câte ori are posibilitatea. Face voluntariat la Centru și spune că îi face plăcere. Are posibilitatea să petreacă timp cu alți refugiați ucraineni și se bucură să faciliteze comunicarea între Centru și beneficiarii acestuia. Cunoscând limbile ucraineană și engleză, îi ajută pe ceilalți refugiați să obțină informații și să se simtă mai bine după ce întâlnesc o persoană care le înțelege situația și empatizează cu ei. 

Spune că beneficiarii Centrului sunt și ei diferiți. Majoritatea sunt oameni calzi și afectați de situația prin care sunt nevoiți să treacă. Sunt temători sau se preocupă de faptul că ar putea deranja, sunt reticenți în a cere ajutor. Însă, Mariya vorbește și despre unii aflați în antiteză, care odată ce primesc ajutor sau informații, tind să aibă așteptări, dar mai puțin interes în a se mobiliza. Mariya crede că fiecare dintre noi trăim anumite experiențe care ne pot influența viața semnificativ, de asemenea și comportamentul. 

Îi este dor de casă, dor de ai ei. Lipsa conexiunii la internet sau întreruperile de electricitate din Ucraina, o împiedică uneori în a păstra legătura cu cei de acasă. Știe că nu îi va revedea curând. Mariya este hotărâtă să rămână în România, în Oradea și este în căutarea unui loc de muncă. Simte că s-a integrat bine în societatea orădeană și că e binevenită să își continue viața aici. 

Acest portret a fost realizat în cadrul proiectului „Ajutor pentru Ucraina” al Fundației Comunitare Oradea, finanțat prin Oxfam – „Integration Program for Refugees”, înființat cu sprijinul Marii Britanii și a guvernului britanic, coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Oradea.